Prototip, înserare

În cadrul proiectului REACTOR(http://agenda.liternet.ro/articol/17925/Comunicat-de-presa/Lansare-spatiu-cultural-alternativ-REACTOR-de-creatie-si-experiment-la-Cluj-martie-2014.html).

Sâmbătă, 22 martie, ora 14:00 pe strada  Petőfi Sándor, nr. 4, în Cluj.

prototip. înserare

este dialogul poetic între Alex Văsieş şi Ştefan Baghiu, doi poeţi tineri români. până acum vocile lor nu s-au întâlnit public niciodată în maniera aceasta. acum, secvenţe luate din poemele băieţilor şi puse pe imagini de Robert Gavrilescu. din volume şi pe din afara lor, poeme care vorbesc despre memorie ca despre singura formulă poetică. sau despre amnezie, în egală măsură. construit într-un cuplu rural-urban (fiecare se foloseşte aici de una dintre tematici), proiectul vine ca o continuare a volumelor poeţilor („Lovitura de cap”, „Spre Sud, la Lăceni”) şi cuplează vizual filmuleţele întâmplătoare. practic, un dialog nesfârşit despre sexualitate, focalizare şi lumină. lucruri uitate în memorie şi reactualizate spontan.

motto: „Ce jos era cerul cu luminile lui, ce excitaţi şi frumoşi noi toţi în blînda lui strânsoare.” AV

„într-una din nopţi, sub lumina halogenă, mintea mea va delira pentru a da sens mişcării noastre indescifrabile:” ŞB

foto: Andrei Dósa

17 30

 

 

 

 

caseta neagră

Dacă n-ai fi făcut atîta scandal,
dacă n-ai fi aruncat cu măştile egiptene
să mă nimerească în plex,
am fi rămas acasă.
Dimineţile cu soare pe cearşaf
n-ar fi trecut pe lîngă noi ca maşinile de ocazie
cînd te-ntorci să cauţi în ghiozdan.
Prietenii noştri ar fi trebuit să facă eforturi
ca să-şi dea seama ce se întîmplă, să audă mereu
alte variante, cînd ieşeam pe rînd în baruri,
din aceleaşi bucurii,
fredonînd una, două, aceleaşi melodii,
retardaţi pe un dj set cu proiecţii tribale.
Cu mutre de copii care au avut ceva greu de rezolvat la şcoală.

Mergem pe insulă ca să ne ajute cineva.
Tu ieşi devreme din cameră,
şi te întorci tîrziu cu o aură ciudată
la care nu ştiu cum să-i vorbesc.
Pentru cîteva ore dai căldură şi formă
unei lumi străine, în care vreau să mă strecor
prin pătratul gălbui de fereastră luminată noaptea,
şi nu-l nimeresc, pentru că vin dintr-o altă noapte.
Cu lentile aburite de la un frig mai periculos,
cu oase grele şi mari pe care aş încerca degeaba să le trec
în camera ce ai pregătit-o.
Dimineţi vitale blocate pe caseta neagră.

Mergem pe insulă ca să facem şedinţe,
ajungem obosiţi şi ne pierdem unul de altul
printre căsuţe de oameni care s-au vindecat.
Cu feţe bronzate, întinerite, trec ei peste rîu cînd e umflat
şi plouă, vorbindu-şi frumos şi egal pe o vreme ca asta.
Alţii se trezesc lîngă ocean în fiecare zi
şi n-au de ce să se grăbească.
Se uită la corola în formă de pîlnie
din care se ridică soarele – îmblînzindu-i,
luminîndu-i cu măsură,
cît să le îndulcească mesele de peste zi
şi dragostea stricată
şi dragostea stricată
şi sistemul de recompense.